Superb, nu-i așa? Dacă Alfa Romeo ar lansa Brera acum, internetul ar exploda de admirație. Designul lui Giorgetto Giugiaro, prezentat inițial ca concept la Salonul Auto de la Geneva în 2002, a rezistat testului timpului. Însă, pe peretele meu nu era Brera, ci posterul cu Manchester United.
Cu toate acestea, Brera era mașina de vis la începutul adolescenței. Nu doar că era frumoasă, dar părea accesibilă – un obiect al dorinței pentru cineva fără bani de buzunar. Prețurile începeau de la aproximativ 25.000 de lire în 2005 și arăta mult mai exotic decât suma plătită.
Din păcate, mecanica nu se ridica la nivelul designului. Dezvoltată împreună cu modelul 159, Brera nu a reușit să impresioneze prin manevrabilitate. Concurența din partea Audi TT și Mazda RX-8 era redutabilă, iar dinamic, Brera nu făcea față.
Prodrive a intervenit cu arcuri Eibach, amortizoare Bilstein și modificări asupra geometriei mașinii. Așa s-a născut Brera S – doar 500 de unități, cu stil italian și finețe britanică.
La volanul unui Brera normal 2.2, fără mari așteptări, am descoperit o mașină mai implicantă decât una modernă. Direcția greoaie și lipsa tehnologiei de ultimă oră aduceau un sentiment de autenticitate.
Dar apoi am simțit ambreiajul cedând, iar geamurile au început să nu mai funcționeze. Bine ați venit în lumea Alfa: bucurie, haos, îngrijorare.
Opriți-vă puțin pentru a trage sufletul și a reflecta: era Brera un erou demn de întâlnit? Atașamentul a fost întotdeauna superficial, dar ce plăcere să o privești!
Cu ambreiajul recuperat, mă îndrept spre casă. Cea mai bună Brera rămâne cea de pe perete, nu din parcarea personală.
Alfa Romeo Brera este o mașină care uimește prin design, dar nu și prin performanță. Chiar dacă nu excelează dinamic, experiența de a o conduce rămâne unică, mai ales pentru cei ce apreciază frumusețea peste mecanică. În lumea Alfa, magia vine întotdeauna cu ceva haos.
